E treaba procurorilor, nu a unui ministru. Toader, despre PUNEREA sub ACUZARE a lui Iohannis pentru înaltă trădare

Publicat: 07/08/2018, 11:02
Actualizat: 25/03/2019, 19:27

„Nu, am citit și eu în presă, am văzut și eu această dezbatere, dar la minister până am plecat eu vineri nu era așa ceva, iar ca eu să mă pronunț pe o faptă penală, tocmai spuneam că nu o voi face, că este treaba procurorilor și nu a unui ministru”, a declarat Tudorel Toader, întrebat dacă i s-a solicitat un punct de vedere privind punerea sub acuzare a președintelui pentru înaltă trădare.

Președintele PSD Liviu Dragnea a recunoscut, duminică, faptul că ar exista un document pregătit de mai mulți lideri PSD, care să îl acuze pe șeful statului de înaltă trădarem susținând că nu își dorește să se ajungă acolo, dar nu este imposibil.

„Există acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat. Am știut că îl lucrează. Nu este finalizat și nu s-a ajuns la o discuție finală ca să luăm o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu despre asta, dar opinia mea este că sunt multe acțiuni care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uităm cu atenție pe Codul Penal și pe definiția articolului respective. Nu am ajuns acolo încă, nu mi-aș dori să ajung acolo, dar nu este imposibil. Sunt acțiuni care au adus deserviciu României, economic, strategic. Întrebi guvernul dacă mai are bani de pensii și salarii. Când pui o astfel de întrebare toate piețele reacționează. Poate influența cursul leu-euro”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul social-democrat îl acuză pe șeful statului că incită la schimbarea Guvernului prin alte mijloace decât cele parlamentare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×